Jocuri pentru PC în 2017 – partea I

Jocuri pentru PC în 2017

Piața jocurilor pentru PC este foarte mare și foarte dinamică, în fiecare an apărând jocuri noi sau continuări ale unor titluri lansate în trecut. Dacă în ultimii ani jocurile pentru console precum Sony PlayStation sau Xbox au o importanță din ce în ce mai mare, jocurile pentru calculator rămân în continuare apreciate.

Jocurile FPS (First Person Shooter) se bucură de o mare popularitate în rândul tuturor  utilizatorilor, la fel ca și jocurile cu mașini care îi atrag în special pe adolescenți, mai ales că acestea devin din ce în ce mai realiste. Binențeles  că nu lipsesc nici tradiționalele jocuri de strategie, care au în continuare un public larg.

Mass Effect –Andromeda

În data de 23 martie 2017 a fost lansat cel de-al patrulea joc din faimoasa serie Mass Effect și va fi disponibil pe PC, PlayStation 4 și Xbox One. Aceasta va oferi aceeași combinație apreciată de RPG și third-person shooter, însă acțiunea se va muta în galaxia Andromeda, unde jucătorul va descoperi nave spațiale și noi civilizații. În plus, universul va fi unul open-world, iar secvențele video publicate sugerează că a fost pus accent pe explorare și tehnologie.

Prey

Începând cu 5 mai, Pray va fi disponibil pe PC, PlayStation 4 și Xbox One după cinci ani de muncă. Depărtându-se de planul original, Pray este acum un first-person shooter SF a cărui acțiune are loc pe o stație spațială unde ar fi trebuit să aibă loc un experiment științific foarte important – un omagiu adus faimosului System Shock. Stația este invadată de extratereștri, iar eroul trebuie să se descurce singur folosind armele, uneltele și puterea mentală pentru a supraviețui, în timp ce descoperă secretele tehnologiei testate și propriul trecut.

Star Citizen

Deși a fost promis încă de acum un an, Star Citizen va fi lansat în cursul acestui an, urmând să fie disponibil doar pe PC. Star Citizen va avea o componentă online pentru multiplayer, ce va oferi jucătorului șansa de a cutreiera Calea Lactee a secolului XXX , de a cerceta, lupta, explora și de a face comerț într-un univers masiv și promițător.

Metal Gear Survive

Primul joc din seria Metal Gear este un joc promițător și va fi lansat după plecarea designerului Hideo Kojima. Stilul de joc al seriei este foarte diferit, viitorul joc Metal Gear este un survival action game cooperativ care aruncă jucătorul într-un univers alternativ în care acesta trebuie să supraviețuiască și să găsească calea de întoarcere spre casă. Va avea un mod single player și va ajunge pe PC, PlayStation 4 și Xbox One.

Sea of Thieves

Pentru iubitorii de mare, corăbii și pirați, Sea of Thieves este un joc pe care trebuie să-l urmăriți și care va ajunge pe PC și Xbox One. Oferind un univers open-world cu un grad mare de libertate, Sea of Thieves este o combinație de acțiune și aventură care va oferi bătălii maritime, corăbii care vor putea fi controlate de un echipaj format din partenerii din multiplayer, explorare, exploatarea resurselor și o grafică cartoon amuzantă dar complexă construită în Unreal Engine 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *