Ce este un virus de calculator?

Ce este un virus de calculator

În acest articol mi-am propus să abordez  acest subiect din punct de vedere al realității obiective, pornind de la faptul că acești viruși există, sunt o realitate de multă vreme și fac mult rău. Îmi doresc să înțelegem mai bine ce reprezintă acești viruși, cum se răspândesc ei, cum ne amenință și cum ne putem apăra împotriva lor. Iată câteva exemple dintre cele mai concludente  și o descriere a  pagubelor produse, precum și  metode practice de a combate acest flagel.

De precizat că acest articol se adresează acelor utilizatori care folosesc computerul aproape zilnic dar nu-l cunosc suficient de bine. Pentru programatorii, inginerii de sistem sau administratorii de sisteme, baze de date sau aplicații, acest articol nu este un lucru nou.
O mare surpriză pentru omenire a fost  atunci când s-a descoperit, acum câteva decenii, ideea existenței unor viruși de altă natură decât cea biologică.
Un virus de calculator sau virus informatic așa cum i se mai spune, nu este altceva decât un program de dimensiuni mici, construit cu scopul de a sabota pe cineva. Acest program are de regulă, proprietatea de a se autoreproduce, atașându-se altor programe și executând operații nedorite de cele mai multe ori de distrugere.
Dimensiunile mici ale programului-virus reprezintă o caracteristică importantă, întrucât autorii țin foarte mult ca produsul lor cu intenții agresive să nu fie observat cu ușurință. Atunci  când un virus infectează un fișier, de exemplu, el se autoreproduce, atașându-se altor programe, inclusiv programelor vitale sistemului. Ca și în cazul unui virus real, efectele unui virus informatic pot să nu fie detectate o perioadă de mai multe zile sau săptămâni, timp în care, orice dispozitiv introdus în sistem poate fi infectat cu o copie ascunsă a virusului.
Atunci când apar, efectele sunt diferite, variind de la mesaje glumețe la erori în funcționarea programelor de sistem sau ștergeri catastrofice a tuturor informațiilor de pe un hard disk. De aceea nu este indicat să se plece de la ipoteza că un virus nu înseamnă ceva mai mult decât o glumă.
În general, cei care construiesc viruși sunt programatori autentici, cu experiență bogată și cu cunoștințe avansate în limbajul de programare pe care îl folosesc. Elaborarea de viruși este uneori o activitate de grup, în care sunt selectați, antrenați și platiți cu sume uriașe specialiștii limbajului de programare.
Virusul informatic este, așadar, un program rău intenționat, introdus în memoria calculatorului, care la un moment dat devine activ, atacând prin distrugere sau alterare diverse fișiere sau autocopiindu-se în fișierele aflate pe diferite suporturi magnetice. Orice  program infectat poate la rândul său să infecteze alte programe.
Virusul are următoarele proprietăți:
– poate modifica fișiere și programe ale utilizatorilor, prin inserarea în acestea a întregului cod sau numai a unei părți speciale din codul său
– modificările pot fi provocate programelor și grupurilor de programe
– are nevoie și poate să recunoască dacă un program a fost deja infectat pentru a putea interzice o nouă modificare a acestuia.
Fiecare virus se autoidentifică, în general pentru a evita să infecteze de mai multe ori același fișier.
Controversata problemă a virușilor informatici a născut ideea că orice virus poate fi combătut: depistat și anihilat. Cu toate acestea, există programatori care susțin că pot construi viruși ce nu pot fi detectați și distruși. Este cazul unui grup de programatori polonezi  care au declarat pe internet, în urmă cu câțiva ani, că pot construi astfel de “arme” imbatabile. Programul lor, bine pus la punct, conținea câteva idei interesante care, dacă ar fi fost duse la capăt, probabil ar fi dat multă bătaie de cap utilizatorilor de servicii de internet. Supărați de faptul că s-a exagerat foarte mult cu costurile pe care le-a provocat virusul cunoscut sub numele de “I Love You”, acești programatori intenționau să demonstreze întregii lumi că nu acest virus este cel mai tare. După părerea lor, ar putea fi construiți viruși care pot distruge cu mult mai mult decât a făcut-o “I Love You”, adică o pagubă la o scară planetară estimată atunci de  circa 6 miliarde de dolari americani. În plus, autorii au expus metode noi de reproducere a virușilor, fără posibilități prea mari de a putea fi depistați și anihilați.
Intențiile, făcute publice de acești indivizi, păreau dintre cele mai diabolice. Din fericire, se pare că acest plan diabolic nu a fost dus la capăt până la urmă, amenințările acestor indivizi oprindu-se doar la faza de proiect. Aceste amenințări au avut efectul unui adevărat semnal de alarmă. A fost avertizată întreaga omenire că pot exista și din acest punct de vedere amenințări dintre cele mai serioase care, desigur, nu ar trebui deloc neglijate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.